Jurnalism Pozitiv

Icon

Just another WordPress.com weblog

Remus Cernea a adunat semnaturile!

Remus Cernea, candidatul tanar si aproape necunoscut despre care scriam acum ceva vreme a reusit imposibilul – a adunat numarul aproape prohibitiv de semnaturi necesare pentru a candida, iar candidatura i-a fost validata de BEC. Oficial, avem cu cine vota in Turul 1.

Sunt curioasa ce s-ar intampla daca macar jumatate dintre cei care folosesc internetul ar merge la vot si ar aplica stampila pe numele lui Remus Cernea. Internautii au fost intr-o vreme un grup special, alcatuit din oamenii cu mintea cea mai deschisa catre nou; acum au patruns pe internet si alte categorii, dar inca sunt majoritari cei cu gandire libera. Macar un milion de oameni s-ar putea mobiliza si ar putea merge sa voteze. Stiu ca milionul asta in mod normal sta acasa, intr-o realitate proprie si refuza cu obstinatie sa puna stampila pe rechinii vechi care alcatuiesc „oferta” electorala, dar de data asta, al treisprezecelea nu este rechin.

Dat fiind ca afisele agresive si bannerele outdoor costa mai mult decat isi poate permite un om cinstit, Remus Cernea nu are acces la mediatizarea „clasica” si este nevoit sa recurga la alte mijloace de informare. Cred ca daca macar noi, internautii – pentru ca la noi are acces – ne-am mobiliza catre vot pentru a aduce in urne macar 5% pentru Remus Cernea, am reusi sa spunem ceva, daca nu alor nostri carora  nu le pasa, macar Europei, care sta cu ochii pe noi si clatina din cap a dojana.

Din categoria:Asa e mai bine,

Remus Cernea – preşedinte!

Remus Cernea candidează la preşedinţie

"Mă consider liberal, ba chiar libertarian pe urmele lui Robert Nozick şi susţin, într-o discuţie de principiu, faptul că singurul tip de stat care poate fi justificat, din punct de vedere moral, este cel minimal. " - Remus Cernea

Remus Cernea candidează la preşedinţie.

Nu va fi preşedinte, pentru ca e tânăr, inteligent, citit, are părul lung, nu-i plac popii şi vrea un stat minimal. Cu toate că ştiu că aceste calităţi îi răpesc de fapt orice şansă de a câştiga alegerile, Remus Cernea oferă un chip dorinţei mele de a mă opune, votând totuşi, ăstora care sunt acum clasa politică românească.

Antonio Momoc a scris un articol despre Remus Cernea şi are şi un sondaj ale cărui rezultate sunt, până acum, pozitive – Remus Cernea chiar poate să fie candidatul mediului online şi mi-ar plăcea ca eforturile celorlalţi candidaţi de a pătrunde aici să fie lipsite de succes.

Îl susţin pe Remus Cernea. Îl votez.

Păcat că în turul al doilea va trebui să votez ca de obicei, cu celălalt, numai să nu mai iasă ăsta care-i acum.

Din categoria:Asa e mai bine, , , , ,

FMI ne guvernează

Aproape doua miliarde de euro (mi-e frică să nu mă sufoc dacă încerc să calculez suma asta în lei) este valoarea celei de-a doua tranşe de bani de la FMI. Guvernul României nu va folosi împrumutul ăsta colosal pentru nimic durabil sau care să producă ceva. Nu va exista nicio investiţie care, după inevitabila plată a găurii datoriei, să lase ţara cu ceva util în plus, eventual şi cu nişte locuri de muncă în vreun sector al economiei unde e rentabil să existe angajaţi.

Aceşti bani vor ajunge să fie consumaţi pe plata salariilor bugetarilor şi a pensiilor pe care populaţia activă din sectorul privat nu le mai poate susţine.

Făceam un calcul „la ochi” acum câţiva ani. Din 23 de milioane de români au rămas vreo 22, că am avut spor negativ o vreme. Din 22, au rămas 18, că restul au emigrat sau muncesc pe afara. Din 18, să zicem că 1/4 sunt minori (0-17 ani); rămân vreo 14 milioane de adulţi. Dintre ăştia, cam jumate ar fi pensionari; rămân şapte milioane de adulti apţi de muncă. Dintre ei, cam 3,5 sunt bugetari. Mai sunt şi şomeri, mame în concediu de maternitate, persoane cu dizabilităţi etc.. Rămân cam trei milioane de oameni activi în sectorul privat. Ăştia dau de mâncare tuturor şi trag  de dimineaţa până seara ca să hrănească o ţară întreagă.

Un singur adult activ în sectorul privat hrăneşte doi pensionari, un bugetar, un şomer, pe sine şi un copil.

Numai că, în condiţiile crizei şi mai ales a celui mai prost guvern pe care l-a avut România vreodată, adulţii activi îşi pierd pe rând locurile de muncă şi intră în cercul vicios al şomajului. Un guvern competent ar fi dat afară imediat cel puţin o treime dintre bugetari, ar fi relaxat fiscalitatea în aşa fel încât sectorul privat să-şi permită să-i angajeze pe disponibilizaţi şi să ia povara salariilor sau a indemnizaţiilor de şomaj de pe umerii statului (adică ai contribuabilului activ în sectorul privat) şi până să se dezmeticească oamenii şi să simtă că e greu, le-ar fi fost deja mai bine.

Dar nu! Guvernul Boc are un alt scop încă de la înfiinţare: realegerea lui Băsescu. Aşadar, a evitat cât a putut şi încă evită disponibilizarea bugetarilor. Pentru ca preşedintele să fie ales este nevoie de voturi, iar pensionarii şi bugetarii alcătuiesc majoritatea. Sigur că sclavul contribuabil, care ţine în spate toată economia, nu este important. Sigur că vocile din sectorul privat care au strigat că este o nebunie să impui măsuri ca impozitul forfetar au fost ignorate. Majoritatea decide într-o democraţie, iar cifrele arată că majoritatea este formată din cei care nu produc, ci sunt întreţinuţi. Ei trebuie să stea mulţumiţi, într-o dulce ignoranţă, până la alegeri. Apoi, potopul.

Unde este totuşi ştirea pozitivă?

FMI nu acordă împrumuturi pentru plăţi salariale. Cu toate acestea, a făcut o excepţie, pentru că altfel România ar fi intrat in faliment de stat. Europa şi-a pus o mână în creştet să-şi stingă durerea de cap, apoi a făcut un compromis ca să nu ne prăbuşim. FMI a dat banii. Dar cu condiţia ca România să facă „drepţi-culcat” la comanda. Odată cu banii, în ţară a intrat guvernarea FMI.

Iar vestea bună e că nicio guvernare nu poate fi mai proastă decât cea actuală. Deci, va fi ceva mai bine.

Din categoria:Asa e mai bine, , , , , , , , ,

Remus Cernea candidează la preşedinţie

Remus Cernea candidează la preşedinţie

Îl susţin pe Remus Cernea